îţi caut umărul, cuibul meu domol,
să îmi sprijin de el uitările,
ademenirile şi nopţile neprihănite
iar revărsări de lacrimi să-şi culce pe el setea
şi ştii cum doar acolo îmi însumez penele orfane de zboruri înalte
când în cercuri las să se aşeze nădejdea
cu efecte de peliculă,
am un adăpot în josul venei ce-ţi măsoară viaţa,
un răgaz,
învăţ cum să îmi tăinuiesc în locul acela lumea  
de anamneza exuberanţelor ostile
şi cum să înving inutilul când
tu vei cunoaşte pribegia..